Vama Veche / Ovidiu/ Dragoş.Eu.Horia / 30 iunie 2008

Metamorfozele publicului de teatru. Definirea publicului din perspectiva evoluţiei artelor spectacolului

Lucrarea mea de licenţă. Scurtă poveste. Am pornit de la ideea că vreau să scriu despre teatru. Iniţial mă gândeam să fac o lucrare despre teatrul de stradă ca formă contemporană a dramaturgiei, bazându-mă pe practica de vara trecută de la Institutul Cultural Român, cu care am colaborat în vederea organizării Festivalului de Teatru în aer liber ApăAerFoc. Mi-am spus că nu e destul. Cum puteam să leg ştiinţele comunicării de teatru? … publicul de teatru ( învăţasem la seminariile de Istoria Comunicării despre Gabriel Tarde, dinsticţia public- mulţime) . Într-o noapte, în somn, îmi visez tema. Oare cum s-a dezvoltat publicul de teatru? S-a tot scris despre marii dramaturgi, curentele teatrale…dar despre public ? Istoria teaturlui este şi istoria spectatorului de teatru. Mă trezesc. Iau o foaie şi un pix.  Structura lucrării:

Capitolul 1 - Definirea publicului de teatru din perspectiva teatrologilor, sociologilor. Delimitări conceptuale.

Capitolul 2 - Metamorfozele publicului de teatru. Evoluţia publicului din Antichitate până în perioada contemporana.

Capitolul 3 - Studiu de caz. Definirea publicului de teatru de stradă. Metodă de cercetare: Interviul aplicat membrilor trupelor de teatru cu care am păstrat legătura prin mail.

Dintr-o dată s-a conturat ceva deosebit. Am nevoie de prof. coord. Complicat. Dl. Prof. Grigore Georgiu - Cultură şi comunicare ( m-ar putea coordona pe partea de teatru). Publicul..desigur..Dna Nicoleta Corbu. Oare pot să am 2 profesori coordonatori? Simţeam potenţialul temei. Primesc răspuns pozitiv din partea ambilor prof. Sunt plăcut surprinşi de temă. Un început promiţător. Eu sceptică. Oare în ce m-am băgat?

Perioada de cercetare mi-a mâncat sufletul (de plăcere). Zile întregi la BCU, căutând prin diferite cărţi informaţii despre publicul de teatru. Termin primul capitol: Aristotel, Umberto Eco, Wald, autori români, Engels, Marx, o nebunie. Încununat cu Gabriel Tarde. Aveam primele 15 pagini. Încep să citesc istoria teatrului din 3 lucrări de specialitate. Încep să-mi dau seama de munca titanică. Dar aşa bine mă simţeam..Ce selectez? Ce e mai important? Aveam 25 de pagini. În luna martie alfăm că lucrarea de licenţă trebuie sa aibă maxim 50 de pagini. Criză de nervi. Cât să mai tai? Întalnire cu prof. coord. Este bine, greşeli de formă. Merg mai departe. Studiul de caz. Fac grila de interviu ( 10 întrebări). Le traduc în engleză. Le trimit pe mail. Interviu şi cu Mihaela Neţoiu (organizator festival). Panică. Nu primesc răspunsurile după o săptămână. Panică. Sigur sunt prin turnee. Mai aştept. Inbox 4. Fericire maximă. Traduc, interpetez, finalizez studiul de caz. Concluzii..ohoo…Limitele cercetării. Partea asta mi-a plăcut foarte mult pentru ca mi-a dat posibilitatea să fiu sinceră şi să punctez exact părţile slabe: istoria teaturlui privită schematic, limite de spaţiu, definirea publicului de teatru de stradă din spaţiul european..deci limită geografică

Prof. mulţumiţi. Chiar foarte mulţumiţi. Aud de la colegi cum că se spune că lucrarea mea are sclipire. De necrezut. Mai ales ca aveam pe consţiinţă al doilea capitol ciopârţit pentru a mă încadra în numărul de pagini. Predare licenţă. Ziua susţinerii…fluturi în stomac plus toate gâzele pământului. Pregătesc slide show. Pregătesc filmulet:1 min 41 de secunde. Montat de mine din ce-am filmat la festival. Tare inspirată am fost. Comisia mă primeşte toată un zâmbet. Eu cam tremuram. Fâstâceli. Glas dârdâit că doar deh…la examenele orale se întampla să plâng dacă primeam vreo laudă. Copil nebun. Încep să prezint. Dintr-o dată mi se umple sufletul de bucurie şi de entuziasm, îmi dau seamă ca prezint lucrarea mea de suflet. Dl. Georgiu foarte mândru..foarte bine, foarte bine…ceva deosebit…mai ales când am prezentat filmuleţul. Comisia mă privea admirativ. Simţeam.. ehe, dar ce nu simţeam. Intră domnul decan…Dl. Georgiu: Domnulee deecaan, vă rog, veniţi să vedeţi ceva deosebit..teatru de stradă. Se blochează laptopul facultătii. Nu mai porneşte nici măcar prezentarea. Asta e. Prezint concluziile.. răspund la întrebări. Foarte frumos. Nu-mi venea să cred că reuşisem.

Cel mai frumos an, cele mai multe cunoştiinţe dobândite. Profesori minunaţi. Tristeţe maximă pentru că s-a terminat. Le mulţumesc profesorilor. Ei au fost de nota 10.

în timp ce scriam aceste rânduri, primesc felicitări pe mail:

“Bravo, Suzana, ai muncit mult la lucrare şi a iesit într-adevăr o lucrare
foarte buna. Tot meritul e al tău. Bravo”. Nicoleta Corbu

“Doamna Suzana Macarie,

Felicitări! E meritul dvs. A contat calitatea lucrarii, dar şi calitatea
susţinerii. Sunt şi eu bucuros pentru succesul dvs. Aţi meritat nota zece
cu prisosinţă.

Cele bune,
Gr. Georgiu”

Cum să nu verşi câteva lacrimi de bucurie?

Mă gândesc serios să încerc să public lucrarea. Cred că e destul de complicat. Să vedem ce visez în legătură cu asta.

Iată şi filmuleţul, parte din prezentare:

Cum se zice…

Locaţie: Hanul cu tei

Foto: Raluca Manoliu

Mulţam fain, Ralucz!

Cartea lui Pleşu nu este un tratat de etică, dupa cum ar putea sugera titlul. Lucrarea dezvoltă observaţiile autorului privind competenţa morală, dimensiunea speculativă a eticii sau judecata morală şi problema destinului.

Oamenii sunt, adesea, mai modeşti decât par. Orgoliul are, uneori, subtilitatea de a le îngădui să-şi declare, fără sfială, incompetenţa, până şi în teritorii în care nu e tocmai măgulitor să fii incompetent. A devenit, de pildă, un titlu de distincţie interioară, un semn de onestitate intelectuală să poţi admite că în cutare domeniu nu e cazul să te pronunţi, că nu pricepi matematică, artă modernă, lingvistică structurală sau orice altă disciplină, mai mult sau mai puţin sibilinică.

Viciul nu este un prea mult sau un prea putin al virtutii. El nu se referă la cantitatea, ci la calitatea ei. Viciul e proasta valorificare a unui principiu neutru, şi nu simpla contrazicere a unei virtuţi. Desfrâul e contrazicerea castităţii. Dar, pentru aceasta, castitatea nu e încă o virtute. (…) Viciul poate apărea deci şi la nivelul excesului prin lipsă, şi la nivelul excesului prin adaos, dar şi la nivelul virtuţii înseşi ca lipsă a excesului. Se pot practica aberant toate virtuţile.

Talentul care nu e orientat spre înţelepciune nu e talent adevărat, ci o minoră jubilaţie ornamentală.

Cultura nu presupune, în mod necesar, rigoare morală; din cultură nu se poate deduce un cod moral. Întâlnim, de aceea, din păcate, nenumăraţi oamnei de cultură admirabili prin cunoştinţele lor, dar pe care, omeneşte vorbind, nu dai doi bani: e plină lumea de lepre cultivate, de cărturari insalubri, de autorităţi intelectuale lipsite de orice autoritate morală.

Minima moralia - Andrei Pleşu, Editura Humanitas, 2006

O trupă de care sunt mândră. Felicitări, dragilor!

Despre ce trupă este vorba?

“Za’Duff este o trupă care combină funk-ul cu rock-ul, câteva accente retro şi break-urile care intervin exact când nu te aştepţi. Se cantă despre lucruri simple, spuse pe bune, fără ocolişuri. Numărul zăduffienilor creşte şi el, de la un concert la altul. Aşa că, te aşteptăm să zăduffim împreună.” Trupa Za’Duff

Cine sunt ei?

Andrei Vacaru / voce şi chitară acustică

Mircea Ungureanu/voce şi chitară acustică

Teddy Olaru/chitară bass

Gabi Circea/ tobe

Mischa Simeonov/ clape

Piesa mea preferată Ascultă aici

www.zaduff.com

Simply amazing…Connie Talbot

Mersi, Bobocel

Artist: Mircia Dumitrescu

Artist: Mircia Dumitrescu

Expoziţie gravură/ ilustraţie/ desen/ pictură : Mircia Dumitrescu

Palatul Parlamentului, Sala “Constantin Brâncuşi”

Once- John Carney, Irlanda, 2006

Milow - Born in the eighties

Dragostea e definită de acele relaţii afective foarte variate, pe care noi le reunim teoretic sub aceeaşi denominaţie. Dragostea nu este altceva decât o ataşare libidinală de un obiect, în scopul satisfacerii sexuale directe, ataşament care încetează de îndată ce această satisfacere este realizată: aceasta este dragostea comuna, senzuală. Exista un sentiment al ataşării permanente faţă de obiectul sexual, a persistenţei “dragostei” pentru acel obiect, char şi în momentele în care nu există nevoia sexuală.

În timpul primei faze a vieţii, fază care se termină în general în jurul vârstei de 5 ani, copilul găseşte într-unul din părinţii lui, întâiul său obiect destinat dragostei, asupra căruia îşi concentrează toate tendinţele sexuale care cer satisfacţie. Odata cu pubertatea , apar noi tendinţe foarte intense, cu scopuri sexuale directe.

”Omul nutreşte un cult himeric faţă de femeile pentru care e plin de respect, dar care nu-i inspiră niciun sentiment de dragoste, şi nu se excită decât în prezenţa altor femei pe care nu le “iubeşte”, pe care le simpatizeaza puţin, atunci când nu le dispreţuieşte”

“De la starea de dragoste la hipnoză nu e prea mult. Punctele lui de intersectare dintre cele două sunt evidente. Subiectul dă dovadă faţă de hipnotizator, de unde şi umilinţa în supunere, de acelaşi abandon, de aceeaşi absenţă a spiritului critic, ca faţă de persoana iubită. Se constată aceeaşi renunţare la iniţiativă personală; nu există nicio îndoială că hipnotizatorul a luat locul idealului eului. “

“Hinotizatorul reprezintă pentru hipnotizat singurul obiect demn de atenţie; restul nu mai conteaza”

S. Freud - Psihologia colectivă şi analiza eului

nu ştiu de ce,
simt că voi pleca.
e o călătorie a mea
şi numai a mea.
un dor nebun de ducă
m-apucat.
mângâie-mi fruntea a drum bun
şi nu-mi spune
de dor şi de-aşteptare
nici un cuvânt.
mi-e teamă,
că nu mai sunt în stare
să mă întorc.

(Nicu Alifantis - Scrisori nedesfăcute)

câte sărutări
ar fi necesare
risipite generos,
tandru,
apăsat,
guralive,
inconştiente,
neîntârziate,
acoperirii trupului tău ?

(Nicu Alifantis - Scrisori nedesfăcute)

Am primit un cadou de la talentata mea prietenă studentă la Universitatea de Arte, secţia Grafica. Gata, te-am scos din anonimat. Eşti vedetă fără voie

Gravură în metal imprimată pe hârtie manuală.

Tehnică: Aquatinta şi Aqua forte

Artist: Corina Marin

Mulţumesc !

“Întâlnirea a două persoane este ca şi contactul a două substanţe chimice: dacă este vreo reacţie, amândouă sunt transformate.” ( C. G. Jung)

Foto

A dori sa te plimbi pe o pajiste inflorita, fara a calca nici o floare. E utopia exangua a celor care folosesc prea des cuvantul spirit.

Dar cand esti bine dispus? Cand esti indragostit. Sau cand tocmai ai raspuns unei intrebari grele. A fi tot timpul ca unul care e indragostit si care a inteles…Aceasta ar putea fi cheia bunei dispozitii. Si a credintei.

Ecvanimitate: a traversa cele patru anotimpuri cu un unic anotimp launtric.

Exista un moment cand barbatul trebuie sa se hotarasca a abandona postura seductiei, pentru a o obtine pe aceea a comunicarii. Rareori ele merg impreuna. Seductia e o manevra de asfalt, in care abilitatea primeaza asupra corectitudinii. Seductia vrea efectul, fie si inautentic. Comunicarea vrea autenticitatea, fie si nespectaculoasa. In cazul intai, traiesti voluptatea echivocului. In al doilea caz, pe aceea a limpezimii.Ma decid, asadar, pentru comunicare. Dar, dintr-o data, femeia din viata mea surade si simt, dezolat, ca efortul meu de a comunica se converteste, pentru ea, in valoare de seductie…

Cine n-a pozat niciodata unui artist nu stie ce inseamna sa fii privit.

In generatia noastra, fiecare e suma a ceea ce i s-a interzis sa fie.

Lucrul cel mai grav care i se poate intampla unui om tanar este sa fie lipsit de capacitatea de a admira.

H. Bazin: Qui aime bien, c’est connu, n’aime pas vraiment.

(fragmente- Jurnalul de la Tescani, Andrei Plesu)

De Craciun am primit cadou o carte de la D., colegul meu de faculate. Un gest neasteptat care, trebuie sa recunosc, mi-a inseninat ziua. Multumesc frumos !  « O carte care vorbeste despre cum poti fi fericit in cele mai vitrege conditii », mi-a scris el pe prima pagina. Si cum i-am promis ca-mi voi exprima parerea dupa ce o citesc, iata prezenta urmatoarelor randuri

« Quien mato a Palomino Molero ? »(Cine l-a ucis pe Palomino Molero ? ),scrisa de Mario Vargas Llosa in 1986. Prima carte pe care o citesc scrisa de el. Ei bine, mereu am avut o problema cu traducerile si imi mentin parerea conform careia ceva se pierde pe drum in urma transfigurarii formei initiale. Dar cum spaniola mea e la un nivel elementar, ma bucur ca am citit cartea tradusa. Am savurat stilul, oralitatea, injuraturile, argoul, umorul, elemente care au facut cartea greu de lasat din mana. Toate astea descriu cazul misterios al mortii lui Palomino Molero, un tanar indragostit, gata sa faca orice pentru a-si implini dragostea. Cartea incepe cu descoperirea cadavrului, tanarul fiind gasit spanzurat de un copac, tras in teapa, ars cu tigara si plin de vanatai. Ce s-a intamplat ?De ce a fost ucis cu o asemena bestialitate? Cine sunt faptasii ?Un soi de roman politist in care locotenentul Silva si jandarmul Lituma incearca sa refaca firul intamplarilor, ancheta conducand anevoios spre incriminarea « pestilor cei mai mari ». Povestea m-a prins, m-a indignat, iar finalul m-a surprins. Ofer cartea spre imprumut dupa principiul “primul venit, primul servit”

Tracy Chapman- Change

U2- Sunday Bloody Sunday

Exceleent!

Ei bine, am primit si eu o “leapsa” de la Alina : Ce s-a intamplat de ziua mea?

Nu cred ca sunt prea multe de povestit, imi aduc aminte ca doi ani la rand ziua mea a “picat prost”, in momente de stress maxim cu admiterea lui R. Prin liceu am dat eu cateva petreceri acasa, care au iesit destul de faine. Anul trecut, la 21 de ani am sarbatorit cu prietenii si colegii mei in El Comandante. Dezmat Anul asta nu stiu la ce sa ma astept

Sa aruncam o privire in trecut:

1923: Un cutremur a devastat Tokio şi Yokohama omorând aproape 100 000 de oameni

1939: Al doilea război mondial: Germania nazistă invadează Polonia folosind Blitzkrieg (Războiul fulger)

1955: A fost înfiinţată Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca

1959: Au fost stabilite relaţiile diplomatice dintre Romania şi Japonia

1991: Sărbătoarea naţională a Republicii Uzbekistan. Ziua Independenţei

Alti norocosi nascuti de ziua mea

1157: Regele Richard I al Angliei

1875: Edgar Rice Burroughs, romancier american, renumit pentru cărţile din seria “Tarzan”

1877: Francis William Aston, chimist şi fizician englez, deţinător al Premiului Nobel

1885: D H Lawrence, scriitor englez

1915: Ken Aston, arbitru, inventatorul cartonaşelor galbene şi roşii

Si cum imi place sa fac lucrurile mai complexe, zodia mea zice ca sunt asa:

Deşi ascendentul şi alte modificări din harta lui astrală pot provoca modificări în aspectul general, de obicei poţi să te uiţi după o personaă cu trup subţire şi ochi neobişnuit de frumoşi. Ochii nativilor sunt în general atat de uluitor de limpezi încat aproape că-ţi poţi vedea reflexia în ei. Chipul nativilor poartă o expresie de puritate şi linişte, care pare să nege existenţa acelor griji secrete. Majoritatea celor născuţi în Fecioară sunt extraordinar de atrăgători, cu nasuri, urechi şi guri delicate. Cu siguranţă nu duc lipsă de graţie şi farmec şi uneori aceste calităţi îi fac să fie puţin vanitoşi.

Mulţi nativi au un simţ al umorului sclipitor şi inteligent (dacă le prinzi remarcile făcute cu voce scăzută) şi emană un farmec irezistibil.

Cand sunt iritaţi de vulgaritate, prostie sau neglijenţă, nativii pot deveni brusc nervoşi, nesuferiţi şi răi de gură. Dar în majoritatea timpului sunt oameni blînzi şi plăcuţi.

E greu de înţeles de ce uneori mercurienii sunt consideraţi egoişti, căci de obicei ei găsesc mai multă satisfacţie în a-i servi pe alţii decat în a-şi urma ambiţiile proprii. Probabil că eticheta de “egoist” vine din capacitatea nativului de a spune “nu” şi a se ţine de cuvant. El îşi dăruieşte de bună voie timpul şi energia, dar va refuza să îndeplinească pretenţii iraţionale.

E adevărat ca e fundamental timidă. Fără îndoială. Fecioarele nu se caţără pe lădiţe de lemn ca să ţină discursuri înflăcărate, agresive, înflăcărate, nu sînt arestate pentru conducere sub influenţa alcoolului şi dacă găseşti vreuna care să joace într-un spectacol burlesc, fă-ţi o cruce mare!

Ea e singura femeie din zodiac care poate fi mortal de practică şi divin de romantică în acelaşi timp.

Probabil că-i va plăcea la nebunie teatrul şi chiar paradele. Costumaţiile, emoţia dramatică îi oferă o supapă pentru propriile ei emoţii ţinute strîns sub control. În plus, e un critic excepţional. Intelectul ei înalt combinat cu gustul artistic îi oferă o percepţie extrem de ascuţită. O Femeie din Fecioară va şti exact ce vor scrie criticii în recenzii înainte ca acestea să apară. Iubeşte piesele de teatru, concertele şi cărţile, dar le critică fără milă conţinutul. La fel de critică e şi cu cravata, tunsoarea, vorbele şi faptele tale. Pentru ea, a critica e la fel de firesc ca şi a respira. E eterna perfecţionistă şi fără ea, toţi am fi cam neglijenţi şi delăsători.

Despre ea se poate spune cu adevărat că e cel mai aspru critic al propriei persoane.

Nu încerca să-i vinzi cine ştie ce idei de doi lei. Pentru ea, adevărul e frumuseţe şi frumuseţea e adevăr.:))

Cei mici le găsesc deseori pe mamele din Fecioară încantător de amuzante şi bune. Acestea sunt ferme şi încearcă să le inducă obiceiuri sănătoase, dar au o blîndeţe care face copilul să se simtă iubit şi în siguranţă.

Probabil că ai aflat cat poate fi de amuzantă cand oamenii nu se iau de ea şi ce spirit sclipitor zace în căpşorul acela drăgălaş. E ciudat şi fermecător, dar, în general, rasul femeilor din Fecioară sună ca nişte clopoţei. :))

Era sa uit, ziua mea de nastere este 1 Septembrie

Leapsa merge mai departe la Raluca ,Adriana ( care probabil va posta ceva mai tarziu,cand se intoarce din vacanta ) si Oana

Noroc cu internetul asta Multumiri Alinei.

James Blunt - Carry you home

Pentru tine, bai!

Lara Fabian + 70.000 de oameni = Je t’aime

Multumiri speciale lui Dany

Snow Patrol -  You could be happy

În ultima vreme visez cam multe chestii dubioase. De la visul în care mi se înscena o crimă, visul în care mi-au căzut toţi dinţii şi îi ţineam în palme, plângând, până la visul în care un coleg de facultate grebla şi planta ceva în mini-parcele de pământ pe balconul bunicii. L-am visat şi pe A., era pe o plajă, săpa o groapă şi avea nevoie de apă pentru a aprinde focul. Noaptea trecută am visat o discuţie între El şi Ea ( destul de solicitantă) şi pentru că nu vreau s-o uit, m-am hotărât să o scriu. Priveam întreaga scenă de undeva de sus. Semăna cu o secvenţă dintr-un film . Personajele erau cam neclare, dar cunoscute. Iată dialogul pe care mi l-am amintit cuvânt cu cuvânt. Ciudat. Cel putin ciudat.

Ea: Pot sa te îmbrăţişez?

El : Nu ştiu dacă este o idee aşa bună…

Ea : Înţeleg.

El : Hai, vino-ncoa ‘…

( îmbrăţişaţi fiind continuă)

Ea ( cu glasul tremurându-i ) : Ce se întamplă acum ?

El : Exact ceea ce trebuie. Cred.

Ea : Ai ezitat.

El : Poftim ?

Ea : Ai ezitat, nu eşti sigur că ce se întâmplă este ceea ce trebuie.

El : Posibil, dar ştiu că mă ajută.

Ea : Nu este corect faţă de mine. Este chiar revoltător. Eşti un egoist.

El : Ştiu. Dar ea mă ajută acum.

Ea : Cum vine asta ?

El : Vorbim destul de mult de trecutul fiecăruia şi mă ajută să înţeleg. Oricum, stai liniştită, mai ştii când vorbeam noi odată de suflete pereche ? Ştiu că nu există aşa ceva. Cum să-ţi găseşti sufletul pereche fix în acelaşi oraş, cerc de prieteni ? E aberant ! Dar ştiu că nici măcar nu-mi dă sentimentul ăsta pe care l-am avut cu ti…

Ea : Şi atunci ? Care e sensul ? Rostul ? Finalitatea ?

El : Sunt un nemernic. Nu ar fi trebuit să-ţi fac asta. Ştii că voi ţine la tine etern. Nimic nu va schimba asta. Sunt sigur că este bine pentru tine.

Ea : De unde ştii tu ce anume îmi face mie bine ? Nu asculti ce-ţi spun. Iar cel mai trist e că nu asculţi ce îţi spui.

El : Şi ea mi-a spus că bărbaţii sunt nişte nemernici. Şi m-a sfătuit să merg înainte şi să nu-ţi mai fac rău pentru că nu meriţi. Ştii, ea crede despre tine că eşti extraordinară. Şi ştie că suferim.

Ea : Interesant. Acum nu mai sunt eu cea care « suferă », ci « suferim » amândoi.

El : Cine mă cunoaşte cu adevărat, îşi dă seama ce ascund în spatele glumelor şi bunei-dispoziţii pe care o am de fiecare dată…este un fel de scut…

Ea : Ştii ce nu înţeleg ? De unde şi de când ne cunoaşte ea pe noi? Şi nu numai ea, că nu are importanţă… de unde se cred acum toţi că le ştiu pe toate şi-şi permit să « dea sfaturi » ? Nimeni, în afară de noi doi, nu e în măsură să înţeleagă cu adevărat cum stau lucrurile. Nimeni. Crezi asta ?

El : Cred. Dar uneori ai nevoie de alte interpretari ca să poţi intelege mecanismul. În felul ăsta ajungi să crezi mai mult sau mai puţin în veridicitatea interpretării tale.

Ea : Mai mult sau mai puţin…tocmai asta e problema… ajungi mai ameţit decât la început…şi practic nu te ajută. Pentru că tot suspendat rămâi. Şi chiar dacă te-ai înconjurat de « caractere puternice », astea nu te fac pe tine mai puternic. Te comporţi precum un deţinut în sfârşit în libertate. Ai grijă de tine şi nu-ţi face rău. Bănuiesc că e totuşi un « rău necesar ». Găseşte ce cauţi, dacă ai impresia că e ceva acolo mai preţios decât mine. Regretele vor veni mai târziu, poate mult prea târziu…. Până la urmă să ştii că ea are dreptate într-o privinţă : nu-mi mai face rău. Acum rămâne să-ţi dai seama ce înseamnă rău pentru mine. Vreau să plec acum. Ma simt cam ametita. Nu are rost. Eşti încă prins în furtuni şi nu vrei să intervin. Te descurci.

El : Nu ştiu ce să mai zic. Cred că avem nevoie de asta ca să ne dăm seama…

Ea: Hai, scuteşte-mă de prostiile astea. Nu meriţi nici măcar să apari în gândurile mele, ca să nu mai vorbesc de altceva…Mi-ai spus tot ce aveam nevoie să ştiu. Cu bine.

El : S-a cam întunecat. Poţi rămâne dacă vrei, nu am nimic împotrivă…

Ea : Nu, mulţumesc. M-ar termina. Iau un taxi…

Jude- I know

Multumesc frumos!

“Opera de artă n-are influenţă decât graţie fanteziei. Aceasta din urmă trebuie necontenit s-o însufleţească- a spus Schopenhauer. Să dezvălui totul, să precizezi totul înseamnă să împiedici fantezia să se desfăşoare”.
Pentru a mişca adânc, arta trebuie să depăşească lumea aparenţelor, să atingă spiritul, dincolo de materie. Lucru pe care-l realizează recurgând la sugestie, stârnind, datorită mijloacelor pe care i le oferă limbajul său convenţional, facultăţile noastre imaginative, pentru a le face să coopereze cu ea.

“Prima poruncă: Să aştepţi oricît.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.”

(Octavian Paler- Viata pe un peron)

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu “cand nu ascunzi nimic” celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.

Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume “defavorabila”, de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi “sinceri”. Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.

In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.

Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin “libertate” inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.

Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: “Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!”. Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu “sinceritatile” tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

(”Oceanografia”)

(carbune pe foaie, 2005)

(ulei pe carton, “Neutralitate”, noiembrie ‘07)

(ulei pe panza, “Forme in acelasi fond”, noiembrie ‘07)

“Imi doresc sa fiu versul fericit dintr-o poezie scrisa nu de mine ci de El. Imi doresc o zdruncinare puternica a ceea ce pot fi in lipsa. Imi doresc o disparitie a simturilor ce pulseaza invizibil, dar care tradeaza un mers zdruncinat. Imi doresc un sens mai puternic atribuit cuvintelor pe care le folosesc. Imi doresc tarie ardeleneasca.

Spunea cineva ca suferinta e apropiata de ceea ce numim a deveni un geniu. Marii creatori, fie ei de literatura, muzica, pictura ajung la triumful creatiei lor dupa ce experimenteaza o mare pierdere. Creatiile lor sunt purtatoare de trairi apropiate de ale oamenilor rataciti in mediocritate, care au capacitatea de a empatiza. Cat de trist. Totusi nu as vrea sa mi se intample asa ceva.

O tanara duce in spate un sac de porumb. Se chinuie. O dor mainile. Pe obrazul inghetat ii curge o lacrima fierbinte. Ar duce cu bucurie sacul in spate, fara a i se parea o povara, daca ar fi implinita. Daca nu ar fi stiut ce inseamna implinirea, din nou ar fi fost fericita sperand. Din sac ii scapa un porumb. Se opreste. Ar insemna un efort enorm sa se aplece sa culeaga porbumbul de pe poteca. Il ia si-l pune la loc. Ii e prea teama sa piarda din nou.”

21 august 1911.

O zi de luni.

Luvrul e inchis pentru curatenie. Pot intra si iesi doar